În ce cazuri se folosesc?
Se crede că Esenţele Florale Bach sunt folositoare
pentru nou născuți, copii, animale, sau altfel spus, pot
fi administrate oricui. Tratamente cu aceste remedii
sunt folosite ca o contrapondere anumitor emoţii
negative sau atitudini mentale. După cum preciza
Doctorul Bach, principale atitudini mentale vizate sunt
următoarele: frica, nesiguranţa şi lipsa de decizie,
sentimentul de singurătate, insuficient interes în
prezent, sensibilitate la idei şi influenţe, melancolie
sau disperare, preocupare patologică pentru binele
altora.
Ce efecte secundare ar putea apare?
Susţinătorii acestei terapii avertizează că tratamentul
poate da naştere unor sentimente reprimate de multă
vreme, care vor trebui eliminate pentru a se produce cu
adevărat vindecarea. Doctorii însă nu par a fi
îngrijoraţi de aceste efecte secundare. Mulţi dintre ei
consideră această terapie inofensivă, dacă nu este
folosită ca substituent total al unei asistențe medicale
neapărat necesare. De asemenea, se consideră că nu
există efecte secundare în plan fizic. Adepţii acestei
terapii spun că aceste leacuri pot fi folosite frecvent
în momente de criză fără să existe riscul, ca în cazul
altor medicamente, de supradozare, dependenţă sau
intoleranţă la ele. Aceste soluţii nu afectează
eficacitatea altor tratamente.
Cele mai importante dintre Esenţele Florale Bach sunt:
Caprifoi
- trăirea in trecut
Castan alb - gânduri şi argumente mentale
nedorite
Castan dulce - angoasă mentală extremă şi
disperare
Castan roşu - pentru cei preocupaţi peste
măsură de bunăstarea şi binele celor dragi
Centaurea (sau dioc) - incapacitatea de a
spune "nu"
Cerato - lipsa de încredere în propriile decizii
Cicoare - egoism, iubire posesivă
Curpen
alb
- visare la viitor fără a face nimic pentru a îndeplini
visul
Fag
- intoleranţă
Genţiana - sentimentul de descurajare după
întâmpinarea unei greutăţi
Ilice
- ură, invidie, gelozie
Larica sau zada - lipsă de încredere
Măslin - epuizare după un efort mental sau fizic
Muguri de castan - neputinţa de a învăța din
greşeli
Muştar
- deprimare accentuată fără un motiv anume
Nuc - protecţie exacerbată împotriva
schimbărilor şi a influenţelor nedorite
Ovăz sălbatic - nesiguranţă cu privire la drumul
pe care vrei să îl urmezi în viaţă
Pin
- sentimentul de vină
Plop tremurător - frică de lucruri necunoscute
Salcie - stări de victimizare şi împotriva
oricăror resentimente
Scaiete (agrimonie) - tortură mentală în spatele
unei feţe vesele
Sclerantus - incapacitatea de a alege între două
sau mai multe alternative
Steaua din Betleem - şoc
Stejar - pentru cei care muncesc până la
epuizare
Trandafir sălbatic - viaţa în derivă, resemnare,
apatie
Ulm - pentru cei care se simt copleşiţi de
responsabilitate
Violeta de apă - mândrie şi răceală în relaţii
Vişin
- frica de a nu-ţi pierde minţile
Viţa-de-vie - dominare şi inflexibilitate
Vuietoare - egocentrism şi preocupare de sine